ARQ • 14 Feb 2022
Un text din 24 decembrie 2009, pe care îl susțin și astăzi, 14 februarie 2022.
Poate foarte mulţi dintre cei care citesc aceste rânduri şi, în mod sigur, nu numai ei, se întreabă ce m-a determinat să scriu despre Gheorghe Falcă. Ce resorturi intime trebuiau să se declanşeze spre a mă determina să încerc a face un „profil” jurnalistic despre omul Gheorghe Falcă.
Sunt trei-patru ani de când „ne-am bătut” pentru un imobil, fiecare dintre noi, aruncând în vâltoarea „războiului”, întregul arsenal din dotare. În fond, fiecare dintre noi, voia imobilul pentru instituţia pe care o reprezintă şi nu pentru sine. Dar dintotdeauna am refuzat, în mod deliberat, să aduc în discuţie probleme derulate cândva şi, dacă le rememorez, o fac doar ca un „moment” pilduitor. Aş minţi dacă nu aş recunoaşte că am fost extrem de atentă la destinul public al lui Gheorghe Falcă. Şi, în prezent, că le place unora sau nu le place, Gheorghe Falcă domină detaşat filiala din Arad a partidului şi are un cuvânt greu de spus la Bucureşti. Cum a ajuns aici? Sunt sigură că a cucerit „centimetru cu centimetru” poziţia de lider local de partid. Când s-a căsătorit cu fiica preşedintelui de partid, cei mai mulţi, între care şi eu, am considerat că Gheorghe Falcă face o mare partidă. Gheorghe Seculici nu numai că era şi este lider de partid dar, elegant, stilat, bonom, a fost întotdeauna admirat de confraţi. În fond, pentru mine este limpede că Gheorghe Seculici este nu numai un foarte bun arhitect dar cunoaşte prea bine şi arta de a construi durabil în subtext sau în penumbră. Ei bine, Gheorghe Falcă s-a impus, poate bătând cu pumnul în masă, poate prin argumente, dar s-a impus, cu evidenţă, fiind, în acest moment, „il principe”, omul care elaborează strategia pentru astăzi dar şi pentru mâine în filiala din Arad a partidului, pe care o conduce cu fermitate dar cu un succes pe care nu-l poate nimeni, dar absolut nimeni, contesta. Originar dintr-o familie modestă din Brad, rămas orfan (eu însămi ştiu cât de greu este să îţi lipsească părintele!), Gheorghe Falcă a urmat Politehnica din Timişoara. „Măcar să zică, cine ce-a zice” vorba marelui Creangă, ingineria este o facultate grea, pe care o poţi cu uşurinţă începe dar care se sfârşeşte cu reală dificultate. Ingineria îţi dă nu doar o profesie ci te construieşte pe dinăuntru prin linii logice, cu relief edificator. Trebuie să recunoaştem că puţini chiar din propriu-i partid, i-a dat dreptate, aderând ab iniţio, la strategia pe care o propunea. Era o strategie dură. De terminator. Numai Gheorghe Falcă ştie cum şi prin care dintre mijloace a reuşit să-i aducă aproape la tăcere, pe liderii locali ai celorlalte partide. De cei incomozi a ştiut să scape, fraternizând chiar şi cu inamicul. Desigur, pentru o perioadă limitată. Chiar foarte limitată. Desigur este lăudabil că Aradul se plasează între primele oraşe ale patriei, pe standarde riguroase. Dar ceea ce mi se pare mie a fi cea mai mare izbândă a lui Gheorghe Falcă, dincolo de procente şi clasamente, este că a reuşit să se formeze ca lider cu destin. A reuşit un fapt extrem de dificil şi anume să se transforme dintr-un personaj politic într-o personalitate a vieţii publice româneşti. Violenţa de limbaj şi atitudinea brutală au fost înlocuite cu o afabilitate a raporturilor interumane. Era un atotştiutor şi se manifesta ca atare. Acum am fost uimită să descopăr un om care ştie să asculte opinia celuilalt, să o accepte sau nu, dar numai printr-o reală argumentaţie. Discursul din urmă cu câţiva ani: „nu învăţaţi, nu învăţaţi, nu învăţaţi, distraţi-vă, distraţi-vă, distraţi-vă” constituia deliciul studenţilor sau, poate, doar a unora dintre ei, dar la deschiderea anului universitar şi de curând, la festivitatea în care profesorului universitar Valeriu Stoica i se conferea titlul academic de Doctor Honoris Causa, Gheorghe Falcă a susţinut liber, o alocuţiune la înălţimea unei Aule Academice. Este limpede că a acumulat lecturi. A devenit atent la opiniile altora, dar, mai ales, şi-a construit, cred, o bogată viaţă spirituală a cărei profundă temelie este, cred, credinţa în Dumnezeu. În sinele lui, probabil suferă pentru o prostie ca aceea a schimbului de case. Şi poate suferă pentru alte mici sau mari, vremelnice, neizbânzi. Dar, în afară, se vede doar omul sigur pe sine. Îmbrăcat întotdeuna impecabil. Cu un discurs coerent şi esenţializat. Cu un cuvânt rostit răspicat sau în şoaptă, dar care contează sau, poate, va constitui un punct de reper pentru vremea ce va sa vină. Un Gheorghe Falcă al anului 2009 care seamănă destul de puţin cu cel din urmă cu câţiva ani. Îmi place să cred că se va dezice de impostorii care roiesc pretutindeni. Îmi place să cred că,în ciuda celor care aderă sau nu, la strategia-i, va şti să-i ocolească pe duplicitari. Şi mai presus de toate, cu credinţa numai în Dumnezeu, îşi va croi un „drum” printre întortocheatele cărări ale vieţii politice şi publice. Un „drum” al izbânzilor pe termen lung. Succes!
Lizica Mihuţ