MIRELA VALEA, o profesionistă de excepție, cu verticalitate morală, intră în pensie anticipată de la UAV, pierzând 825 de lei lunar! DE CE?

CRITICARAD.RO
1
Hotărâtă fiind să construiesc la UAV un serviciu de contabilitate performant,      i-am propus MIRELEI VALEA, la începutul anilor 2000, funcția de CONTABIL ȘEF. Nu bănuiam atunci că vor urma 17 controale fiscale de anvergură, Curtea de Conturi (control anual) și ANAF (cu sublinierea că UAV  este  unica universitate din România verificată de acest organism fiscal). Toate aceste numeroase controale, cu aprecieri la final, au demonstrat calitățile excepționale ale MIRELEI VALEA: pregătire temeinică în domeniu, seriozitate, rigoare, echilibru, demnitate. Nu a acceptat nicicând incorectitudinea și superficialitatea, detașându-se, uneori brutal, de  lingușitori și impostori.
Ne-am format, împreună, fiecare în domeniul său de competență, iar opțiunea ei pentru pensie anticipată, înainte cu 2 ani și o lună de vârsta standard, pierzând lunar 825 de lei, mă mâhnește profund. Nimeni nu dorește, mai mult ca mine, ca UAV să aibă viitor și vizibilitate, iar prezența Mirelei Valea la „cârma“ contabilității în UAV însemna pentru mine o siguranță pentru viitor.
Și totuși, deși am insistat mult să rămână, măcar până la pensia standard, a preferat să plece, asumându-și, lunar, o importantă pierdere materială. DE CE?
Unica precizare a Mirelei Valea, o precizare lapidară, dar încărcată de profunde semnificații este că „cel înțelept va înțelege.”  Cu toate că sunt supărată pentru gestul său, am scris aceste succinte rânduri, în semn de binemeritat ELOGIU.
Lizica Mihut, 1 august 2021, 2:03