Simpozionul Internațional „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze“ se mută la Pecica

ARQ • Lucian Șerban • 26 Apr 2021 

1Cea de a VII-a ediţie a Simpozionului Internaţional „Cultura şi civilizaţia chineză. Dialoguri deschise româno-chineze”, simpozion intrat în calendarul cultural al Aradului, va avea loc anul acesta la Pecica.

Evenimentul, care beneficiază de sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Pecica, se va desfăşura pe 3 noiembrie.

Programul manifestării a fost prezentat, astăzi, la Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze. „Ediţia de anul acesta a Simpozionului «Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze» o vom organiza împreună cu Primăria Pecica. Domnul primar Petru Antal s-a implicat în mod deosebit în organizarea acestui simpozion, a gândit un colectiv care a elaborat programul simpozionului, format din conducerile Liceului, Grădiniţei şi a Casei de Cultură Pecica. Peste 30 de cadre didactice din Pecica s-au înscris să suţină lucrări. Meritul este în exclusivitate al oraşului Pecica, al domnului primar, pe care vreau să-l propun ca model pentru ceilalţi primari, pentru modul în care susţine cultura”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze.

Programul simpozionului, prezentat de primarul Petru Antal

Primarul Petru Antal susţine că autorităţile locale din Pecica îşi doresc ca relaţiile de prietenie dintre România, în speţă Judeţul Arad, şi Republica Populară Chineză, să funcţioneze pe toate cele patru paliere: cultură, învăţământ, mediul de afaceri şi administraţie publică. Edilul susţine că dacă cele patru paliere vor funcţiona, şi relaţiile româno-chineze vor da roade. „După cum ştiţi, o societate din Pecica care fabrică scutere are comenzi din Shanghai. Astfel s-au angajat 30 de oameni, ceea ce e un lucru benefic pentru oraşul nostru”, a spus Antal, după care a prezentat programul simpozionului, program pe care vi-l prezentăm în cele ce urmează:

Ora 10.00 – Întâmpinarea invitaților la Grădinița P.P. Nr.2 Pecica

  • Vizitarea grădiniței
  • Moment artistic prezentat de preșcolari: dans popular chinez

Ora 11.00 – Prezentarea expoziției de artă plastică „Expresivități inspirate din cultura și   civilizația chineză“ (Sala festivă a C.L. Pecica)

Moderator: prof. Blazena Miroslava Karkus,  director adjunct al Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr”, Pecica

Cu participarea artiștilor:

  • Karkus Miroslava Blazena
  • Moș Florin (NONI)
  • Huț Cristian
  • Elevilor Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr”, Pecica

Ora 11.30 – Desfășurarea Simpozionului (Sala festivă a C. L. Pecica)

  • Prezentarea lucrărilor de către participanții înscriși
  • Moment literar tematic, prezentat de membri ai Cenaclului „Lucian Emandi“

Moderator: prof. Eugenia Pete, director al Casei de Cultură „Doru Ioan Petescu”, Pecica

Moment susținut de poeții:

  • Camelia Chifor
  • Eugenia Ponta Pete
  • Blazena Karkus
  • Tatiana Moș
  • Ioan Vasile Marcu
  • Nicoleta Suceveanu-Dudaș
  • Emanuel Gruia
  • Semidea Șulea

Edilul a ţinut să precizeze că invitaţii vor fi primiţi la cea mai nouă grădiniţă din oraş, deschisă anul trecut, grădiniţă care îşi va dubla probabil numărul de copii începând de anul şcolar viitor.

„Vedeta relaţiilor româno-chineze”

Ana-Maria Dragoş, preşedintele Asociaţiei Con Brio, a ţinut să felicite autorităţile din Pecica pentru modul în care s-au implicat în organizarea simpozionului. „Putem spune că anul acesta Pecica va fi vedeta în relaţiile româno-chineze. Planurile făcute pentru organizarea acestui simpozion dovedesc cât de mult vor să se implice cei de acolo. Felicitări, domnule primar. Cu siguranţă sunteţi un exemplu pentru mulţi primari din judeţul Arad”, a spus Ana-Maria Dragoş.

2