de Claudia Gavra, Glasul Aradului∕Gls.ro -4/11/20
Astăzi, 4 noiembrie, a avut loc cea de a VI-a ediţie a Simpozionului Internaţional „Cultură şi civilizaţie chineză. Dialoguri Româno-Chineze’’. Simpozionul s-a desfăşurat într-o singură zi şi nu în trei zile ca în precedentele cinci ediţii. Ediţia din acest an a simpozionului nu a cuprins şi expoziţia de fotografie, ca de-obicei organizată în colaborare cu Foto Club Pro Arad, din cauza pandemiei.
În acest simpozion sunt invitați 30 de lideri de opinie din Arad: ziarişti, profesori (universitari şi din învăţământul preuniversitar), medici, istorici, filosofi, manageri, scriitori care au semnat lucrări despre civilizaţia chineză.
Programul simpozionului a fost următorul: Achim Diana – Despre China, prin literatură; Ardelean Ancuța – Festivalul Primăverii văzut prin ochii unei absolvente românce a Universității Beihang; Biriş Ioan- Limbajul liniilor în Cartea transformărilor; Bran Liliana Renate- Coronavirus. Opinii din perspectivă medicală; Bucur Adrian- China în paginile „Flacăra Roșie”; Burcă Georgiana- Colaborare și prietenie româno-chineză în media; Cheta Doina – SHEN KUA, un matematician în secolul al IX-lea; Chiriţă Alecu – Elemente de simbolistică ale picturii chinezești tradiționale; Cioarnă Alexandru – Economia Chinei la timpul prezent; Covaci Carina – Marele Zid Chinezesc, o aspirație personală spre auto- depășire; Cristea Tabita – Coronavirus și lecția pentru umanitate; Crişan Corina – O posibilă strategie la Arad privind Medicina Tradițională Chineză; Dragoş Ana-Maria – Coronavirus. Câteva modele umane; Gherghina Paula Gabriela – 6 ani, studentă în China; Ilica Anton şi Moler Camelia – Scriitorul contemporan chinez YU HUA și bucuria de a rămâne în viață (1993); Matiuţ Ioan – Editura Forumul Româno-Chinez, important potențial de cunoaștere reciprocă; Mărcuş Dumitru – Jadul, Piatra Raiului – giuvaerul poezii chineze; Mureşan Augustin – Descoperirile arheologice la Chou-Kou –Tien prezentate într-o lucrare de istorie a comunei primitive; Notaroş Ludovic- China sau înțelegera imposibilului. Scurt eseu despre diferența dintre înțelepciune și filosofie; Pencea Ramona- Reziliența floarea de lotus a sistemului cognitiv chinez. Câteva repere; Popescu Viorica – China văzută cu ochii sufletului; Popovici Ioan – Devizele împăraților chinezi; Radu Călugăru Voica – China: o succintă istorie a scrisului și a tiparului; Roşa Zah Emanuela- Câteva considerații privind scrierea în limba chineză; Schwartz Gheorghe – Copy-ro și colaborarea litrară româno-chineză; Șimăndan Mihnea- Caligrafia în conștiința poporului chinez; Tămăşan Maria şi Tămăşan Petrușca- Kong Zi și Sun Tzu, repere contemporane; Toderici Ovidiu- Câteva contribuții ale Chinei la dezvoltarea umanității. Amfitrioana evenimentului a fost prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Forumului Prieteniei și Colaborării Română-Chineze. La eveniment au participat primarul municipiului Călin Bibarț, prefectul județului Arad, Gheorghe Stoian, primarul orașului Pecica, Petru Antal și președintele CJA, Iustin Cionca.
A susținut o alocuțiune și președintele Clubului Pro-China, Petru Antal. „Ne-am adunat aici, cu toții, sub semnul prieteniei româno-chineze, al respectului reciproc și cu dorința de a afla mai multe despre bogata și complexa cultură și civilizație chineză. Simpozionul internațional la care participăm a devenit, de la an la an, din ce în ce mai cunoscut și mai apreciat, un eveniment intelectual de referință în calendarul cultural arădean. În calitate de președinte al primului Club Pro-China, mă bucur că nici vremurile complicate în care trăim nu au anulat evenimentul de astăzi și putem asculta lucrările unor arădeni apreciați, specialiști în diferite domenii. Administrația locală – pe care o voi conduce și în următorii patru ani – vede în colaborarea cu partea chineză un mare potențial și sperăm ca, odată cu revenirea lucrurilor la normalitate, să putem intensifica legăturile, cu ajutorul Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze. Un rezultat concret al activității noastre este colaborarea dintre o companie pecicană și parteneri din Shanghai, care lucrează împreună la un proiect cu potențial mare (scutere electrice), creând locuri noi de muncă. Revenind la programul nostru de astăzi, vreau să felicit organizatorii și toți cei care contribuie la succesul celei de a șasea ediții a Simpozionului Internațional „Cultura și civilizația chineză”. Mult succes în continuare!”, a spus primarul orașului Pecica, Petru Antal.