Interviu JA cu profesorul Ioan Biriș: „Viața marilor culturi este mai durabilă decât viața comunităților etnice”

Despre cultură, rațiune dar mai ales despre filozofie și farmecul ei, despre o viață dedicată acesteia, despre seminarii, cursuri, doctorate, cărți scrise dar mai ales cărți citite, despre cultura chineză și implicarea sa în Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, cu profesorul universitar Ioan Biriș.

Ioan Biris

Jurnal arădean. Domnule profesor universitar Ioan Biriș, știm că sunteți un arădean, cum se zice, în suflet și simțiri, chiar dacă nu trăiți de mulți ani în urbea noastră, predând de câteva decenii la Universitatea de Vest din Timișoara. Ce mai faceți în ultima vreme?

Ioan Biriș. Vă mulțumesc pentru întrebare. Am ajuns și eu la vârsta senioratului… Dar să știți că-mi place, fiecare vârstă are avantajele ei! Mă amuză însă și grija contemporană – semn cam ciudat după părerea mea – de a nu „discrimina” cumva, de a respecta neabătut political correctness, așa că sunt „senior”, ba am primit la un moment dat chiar un card pe care scrie că sunt „senior activ”. Vedeți? Vorba lui Andrei Pleșu, nici frizerul nu mai e „frizer”, ci hair stylist, iar croitoreasa nu mai e „croitoreasă”, ci activează în fashion etc. Mai nou nu e bine nici să spui ce „culoare” are pielea cuiva… Occidentalii își educă micile odrasle să nu privească pe nimeni prea direct, căci pot deranja. Știu că, la vremea lui, un Sartre scria că „privirea celorlalți e infernul”, dar eu am luat această zisă mereu ca o metaforă. Astăzi, însă, trebuie să recunosc că nu e doar atât! Dar să vă răspund direct la întrebare: în ultima vreme, adică pe la sfârșitul anului trecut, am publicat un volum despre filosofia lui Constantin Noica, întitulat Constantin Noica. Holomeria simbolică, Editura Eikon din București, volum prezentat și la Arad în spațiul generos al Bibliotecii județene Alexandru D. Xenopol. Iar de câteva zile a apărut un volum pe care l-am întitulat Lucian Blaga. Conceptele dogmatice, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca.

JA. Deci două lucrări despre filosofi români…

I.B. Da, însă nu e chiar întâmplător. Cei doi mi-au marcat destinul cultural și profesional încă din tinerețe. Eu m-am decis să urmez filosofia, deși am studiat la Liceul Ioan Slavici (astăzi Moise Nicoară) din Arad la profil de matematică-fizică, în momentul în care, prin clasa a XI-a, am citit Eonul dogmatic al lui Lucian Blaga. De la Lucian Blaga am înțeles mai bine simbolul Alef din teoria lui Cantor despre mulțimile transfinite, luând în acel moment hotărârea că voi studia filosofia, dar numai la Cluj, ceea ce am și făcut. În această vară, Lucian Blaga ar fi împlinit 125 de ani, volumul meu fiind un modest omagiu pentru cel mai mare filosof român de până acum. Al doilea filosof român, ca importanță prin operă, după opinia mea, este Noica, de la a cărui naștere s-au împlinit anul trecut 110 ani. Și acel volum al meu s-a vrut un omagiu pentru filosoful de la Păltiniș.

JA. Știm însă că dumneavoastră ați scris mult și pe teme de filosofie și logică, chiar și de sociologie. Ați putea să ne prezentați succint rezultatele acestor cercetări?

I.B. Da, am scris lucrări și de filosofie și de sociologie, căci am un doctorat în filosofie și un doctorat în sociologie. Până acum (dar mai am încă proiecte) am publicat 11 volume de autor, din care unul în limba engleză, am coordonat 3 volume și am tradus un volum al unui mare filosof de la Oxford (e vorba de Michael Dummett); am publicate până în prezent 135 de studii de specialitate, din care 50 sunt în limbi străine; am participat în ultimele trei decenii cu comunicări la peste 20 de congrese, conferințe, simpozioane ori școli de vară internaționale, inclusiv la 4 congrese mondiale (care se țin tot la cinci ani). Înainte de 1989 am beneficiat de un stagiu de documentare la Academia din Praga (în 1981), apoi, în anii ’90 (mai exact în 1996) am obținut o bursă de studii la Universitatea „Ludwig Maximilian” din München, la Institut für Philosophie, Logik und Wissenschaftstheorie; am colaborat ani de zile cu Universitatea din Padova, unde am fost și profesor asociat în perioada 2007-2009; am predat în două rânduri la Universitatea din Dijon (în 2007 și în 2008); am fost în colectivele de cercetare a 5 granturi internaționale, din care în două în calitate de director; de asemenea, în 5 granturi naționale, din care în trei ca director. După ce am câștigat un grant Jean Monnet (în 2001), un coleg m-a anunțat că „apar pe internet” ca „profesor Jean Monnet; în 2004 mi s-a decernat, de către Președinția României, Ordinul „Meritul pentru învățământ” în grad de ofițer; tot în 2004 am primit Premiul JSRI (Journal for the Study of Religions and Ideologies), revistă cotată ISI; în 2009 am obținut Premiul „Mircea Florian” al Academiei Române; în 2010 Diploma de Excelență a Universității de Vest din Timișoara; în 2012 Premiul Consiliului Național al Cercetării Științifice din România; în 2014 Diploma de Excelență a Societății Academice de Cercetare a Religiilor și Ideologiilor … Să mai zic? O să sune cam a laudă, vor spune unii!…

JA. Cred că nu, sunt realizări frumoase, oricine și-ar dori…

I.B. Dar sunt relativ cunoscute, internetul știe astăzi cam tot. Cu vreo câteva luni în urmă mă sună o colegă de la Cluj să-mi spună că m-a „găsit” pe Google,că am două cărți în Biblioteca Congresului American; WorldCat mă anunță că am mai multe cărți în diferite biblioteci din lume; Google Scholar Citations mă anunță că am indicele Hirsch 7; iar Academia Edu mă anunța și mă felicita zilele trecute că figurez în 315 mențiuni (citări sau trimiteri)… Ce pot să vă spun? Un lucru foarte bun în zilele noastre este această propagare rapidă a informațiilor, iar noi, filosofii români, am început să fim un pic mai bine cunoscuți și peste hotare. Când începi să fii cunoscut, oamenii au încredere. De exemplu, cât timp eram la bursa din München, directorul Institutului, Carlos Moulines și adjunctul său, profesorul Balzer, m-au recomandat pentru a fi primit în Association for Foundations of Science, Language and Cognition, o asociație internațională foarte prestigioasă pentru filosofia științei și filosofia limbajului, al cărei membru am devenit în 1996. Revista acestei asociații, Foundations of Science, vol. 1, nr. 4/1995-96, publică în numărul amintit lista membrilor din vreo 40 de țări, din România eu fiind singurul membru în acel moment (din Ungaria erau vreo opt, iar din Bulgaria patru, ca să amintesc doar doi dintre vecini). După aceea am devenit membru al l’Association des Sociétés de Philosophie de Langue Française, dar și al unor societăți naționale, precum Societatea Română de Filosofie, Societatea Română de Filosofie Analitică, Societatea „Kant” din România și altele. Fac parte din colectivele editoriale a două reviste cotate ISI, dar și din colectivul Revistei de Filosofie de la Academia Română, iar timp de 10 ani am fost președintele Comitetului de Istoria și Filosofia Științei al Academiei Române, filiala Timișoara. La Universitatea de Vest din Timișoara am înființat Școala Doctorală de Filosofie (fiind directorul acesteia mai mulți ani), am înființat specializarea Științele Comunicării, precum și Institutul de Cercetări Social-Politice (al cărui director am fost câțiva ani) și mai multe masterate. De fapt, de-a lungul anilor, am ajutat și la autorizarea și acreditarea unor programe de studii de la cele două universități din Arad, predând și aici mai mulți ani.

JA. Da, după câte știm, dumneavoastră activați și în prezent la Arad, în cadrul Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze…

I.B. E adevărat, doamna profesor universitar Lizica Mihuț, fost rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, cunoscându-mi de multă vreme preocupările, m-a invitat să mă implic în acest Forum. Fiind interesat, din această perspectivă, îndeosebi de filosofia și vechea cultură chineză (doctoratul în sociologie l-am susținut în domeniul sociologiei culturii), am acceptat invitația, participând în ultimii ani cu comunicări la simpozioanele organizate în acest cadru. Un mare gânditor contemporan scria, acum mai bine de o jumătate de secol, că în zilele noastre cunoașterea filosofiei chineze este indispensabilă oricărui om educat și oricărui filosof, indiferent în ce parte a lumii trăiește. Ca de altfel, așa cum este necesară cunoașterea oricărei culturi mari.

JA. Dumneavoastră vorbiți cu mare pasiune despre filosofie. Dar este ea chiar așa de importantă?

I.B. Pentru mine a fost mereu nu doar o disciplină, ci o pasiune. E drept, mi-a plăcut întotdeauna cartea, am terminat cam toate școlile ca șef de promoție. Am reușit să termin ca șef de promoție și facultatea, după ce la admitere am fost aproape 16 pe un loc. Era pe atunci mare poftă de carte și o concurență acerbă. Da, cred că filosofia este extrem de importantă, dar foarte mulți nu știu. Vă dau un singur argument: nicio altă disciplină, nicio știință nu-și poate stabili fundamentele fără sprijinul filosofiei. Matematicienii, de exemplu, au tot încercat în secolul XX să fundamenteze disciplina lor doar pe temeiuri interne, matematice… N-au reușit, apelând în cele din urmă tot la filosofie! Și nici nu se poate altfel, deoarece filosofia dispune de orizontul cel mai larg de cunoaștere rațională. Desigur, e vorba de marile opere filosofice. De pildă, despre lucrarea lui John Stuart Mill, Un sistem de logică, după care s-a predat logica timp de peste un secol în toate universitățile engleze, un bun cunoscător a spus: această operă va dura mai mult decât Anglia! Cu acest gând în minte l-am recitit în ultima vreme pe Lucian Blaga și am scris cartea pe care am amintit-o. Sistemul filosofic al lui Blaga va dura, probabil, mai mult decât România! Viața marilor culturi – fundate pe mari idei filosofice – este mai durabilă decât viața comunităților etnice. Merită cunoscute aceste filosofii? Eu cred că da…

JA. Domnule profesor Ioan Biriș, vă mulțumim foarte mult pentru interviul acordat.

I.B. Cu multă plăcere și cu gânduri bune pentru Arad.

„Filosofia dispune de orizontul cel mai larg de cunoaștere rațională”.