A fost lansat cel de al treilea volum al cărții „Cultura și civilizația chineză – Dialoguri Româno – Chineze”

A fost lansat cel de al treilea volum al cărții „Cultura și civilizația chineză – Dialoguri Româno – Chineze”

Cel de al treilea volum al cărții „Cultura și civilizația chineză – Dialoguri Româno -Chineze” a fost lansat astăzi, în Sala „Vasile Goldiș” a Consiliului Județean.

La evenimentul lansării au fost prezenți atât colaboratori ai prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno – Chineze, care au muncit cot la cot cu ea pentru realizarea cărții, cât și oficialitățile arădene.

Cele din urmă (preşedintele CJA Iustin Cionca, Andrei Andó – director în CJA, subprefectul Olimpia Popa și Diana Achim, directorul Colegiului Național „Moise Nicoară”) au luat cuvântul pe rând, exprimând mulțumirea lor pentru acast volum și lăudând pe bună dreptate munca grea, dar cu rezultate excelente, pe care prof. univ. dr. Lizica Mihuț și echipa cu care a lucrat a realizat-o prin a treia ediție a cărții.

Ceea ce face atât de deosebită această carte este pasiunea pe care a avut-o fiecare dintre participanți, la scrierea ei. Un număr de 100 de pagini ale volumului au fost realizate de un grup de elevi și profesori de la Colegiul Național Moise Nicoară. Ei au fost provocați la descoperirea culturii chinezești, care s-a dovedit, după spusele lor, a nu fi chiar atât de diferită de cea română.

Vreau să mulțumesc în primul rând domnului Iustin Cionca pentru că, în ultimii 20 de ani, relația cu China a stagnat, iar acum președintele CJA împreună cu Directorul de Strategii, Andrei Andó au reluat o relație cu Hainanul. Mulțumirile mele merg şi primarului orașului Pecica, Petru Antal, care a colaborat cu noi şi care sper că va fi alături de noi şi anul acesta. ”, afirmă prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno – Chineze.

Aceasta a ținut să lămurească o confuzie care se tot face între Casa Româno-Chineză și Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze. Casa s-a înființat acum 4 ani, a fost o filială a celei din București, iar cu sprijinul Ambasadei s-a elaborat Forumul, care este o sumă de influenceri. Nu sunt mii de fani ai Chinei, ci o reuniune a influencerilor la nivel național.

Îi mulțumesc Dianei Achim, directorului Colegiului Național Moise Nicoară. Când am vorbit cu ea și i-am solicitat pagini pentru această carte, mă gândeam la 20-30 de pagini. Faptul că au fost scrise 100 de pagini de către elevi și profesori ai Colegiului este o dovadă că la Arad avem una dintre cele mai bune școli, că Moise Nicoară duce mai departe tradiții strălucite în învățământ, dar și că elevii sunt în stare să înfățișeze domenii mai puțin cunoscute a culturii și civilizații chineze. Trebuie să amintim că finanțarea este printr-un proiect al Centrul Municipal Cultural Arad. Mă bucur că suntem aici. Suntem cu toții împreună pentru Arad și pentru relația Aradului cu China”, concluzionează Lizica Mihuț.

Va urma, curând, şi cel de al patrulea volum al cărții.

Sursa: www.newsar.ro