Casa Româno – Chineză filiala Arad prin prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedinta Casei Româno – Chineze împreună cu directorul Editurii Casei Romano Chineze, Ioan Matiuţ şi Ramona Pencea, preşedinta pe zona de Vest a Psihoterapeuţilor şi membru al Asociaţiei Con Brio, au organizat un eveniment special dedicat Ceremoniei Ceaiului.
În cadrul întâlnirii, psihologul Ramona Pencea a făcut o descriere a Ceremoniei Ceaiului și a însemnătății acesteia în vasta cultură a chinezilor, iar Ioan Matiuţ a făcut prezentarea ceaiului.
„În vizitele pe care le-am făcut până acum în China, Ceremonia Ceaiului este un punct distinct care se bea în cești mici, iar ceaiul trebuie să fie gata pentru a fi servit în momentul în care musafirul a ajuns pentru a nu-l face să aștepte, lucru care pentru chinezi reprezintă faptul că musafirul nu este dorit în casă. De asemenea la pregătirea ceaiului prima apă se aruncă, iar acesta se savurează lent.”, a povestit prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.
“China este patria tainelor, a marilor revelaţii, a lecţiilor cu privire la cunoaşterea de sine – care este considerată a fi înţelepciunea superioară, iar astăzi, prin Ceremonia Ceaiului vă oferim o cale spre exprimarea de sine, Lu Yu, poet chinez (475-221 i.Hr) a făcut din ceai subiectul unei cărţi în trei volume, aceasta oferind nemurirea şi certificatul de garanţie ceaiului de-a lungul secolelor, pe plan mondial, ridicând ceaiul la rang de artă.
Înainte de a oferi informaţii cu privire la ceremonialul ceaiului, doresc să vă gândiți la momentele în care întâlniţi obstacole în viaţă sau aveţi evenimente rele, neplăcute sau dramatice. Evenimentul negativ/obstacolul este apa fiartă, adversitatea cu care vă confruntaţi, iar forţa interioară şi curajul exprimării de sine sunt asemeni frunzelor de ceai, mai exact în faţa adversităţilor să ne comportăm asemeni frunzelor de ceai, care transformă, prin aromă, culoare, consistenţă, adversităţile.
Ceaiul a fost considerat un medicament prețios, Camelia Sinensis (planta) era folosită încă din vechi timpuri, frunzele fiind presate, uscate, aromate cu ghimbir, arome şi sare, ca mai apoi să fie transformate în pulbere, iar aceasta era folosită îndeosebi în temple, dar şi în casele laicilor.
În funcție de gradul de procesare a frunzelor plantei, există 5 categorii de ceaiuri: negru (fermentat integral), oolong (fermentat parţial), verde (nefermentat), alb (nefermentat cu frunze alese mai tinere), pu-erh (veştejit şi oxidat).
În funcție de prepararea ceaiului, se pot folosi fie un gaiwan (vas), o colbă de ceai sau un ceainic de lut –Yixing. Toate accesoriile de ceai sunt clătite cu apă clocotită, ustensilele devin încălzite, determinând astfel o infuzare mai bună şi păstrarea temperaturii constante a ceaiului.
Vasele de argilă semi-poroasă sunt cele mai indicate, aroma simţindu-se din plin, dar şi vasele de porţelan, sticlă şi cele metalice sunt la fel de optime.
Servirea se realizează din ceşti, pahare sau direct din vas (gaiwan).
Nu se pune apă clocotită peste ceai şi nu se fierb frunzele de ceai pentru a nu deteriora elementele nutritive şi enzimele.
Temperatura de infuzare a apei este de 60-50 grade Celsius, astfel timpul de infuzare este mai mare şi aromele se păstrează.
Prima infuzie se aruncă. Standardul chinezesc este să se folosească 5 g de ceai pentru o preparare, infuzarea durează maxim 2 minute pentru a nu deveni ceaiul amar.
Se serveşte în cupe mici, prima infuzie e luminoasă şi aromată, astfel se face o mică pauză. Legendele ceaiului chinezesc: împăratul Shonnong 2737 î.Hr. a băut dintr-un bol cu apă fierbinte la umbra unui copac şi a simţit aroma deosebita a frunzelor. care s-au desprins din copac si au căzut în vas.
Calea ceaiului, originară din China, este o cale spre iluminare, iar ceremonia implică o gazdă şi mai mulţi invitaţi; Chen Xiangbai a menţionat cu fiecare ocazie faptul că “supravieţuirea ceaiului gungfu se bazează pe unitatea familiei şi atâta timp cât există familii, ceaiul nu va dispărea”.
Invitaţii intră în încăpere doar când sunt chemaţi de către gazdă, ei străbat încăperea sau casa din gradină dedicată servirii ceaiului, iar datorită faptului că încăperea tradiţională are o uşă de aproximativ 3 picioare înălţime, aceştia se apleacă pentru a intra şi se spală pe mâini şi pe gură, se descalţă şi fac reverenţe după uşa joasă, ca semn de umilinţă şi egalitate; de asemenea, oaspeţii trebuie să preţuiască decorul, arta şi ustensilele şi să preţuiască gazda (maestrul ceaiului), care aprinde un foc de cărbune şi, cu o graţie coregrafică, mânuieşte ustensilele.
Gazda aduce aceste ustensile pentru ceai şi începe prepararea acestuia, umplând un ceainic cu apa fierbinte, turnând pudra de ceai în castronele/pahare, amestecând ulterior cu apa fierbinte. Ceaiul devine consistent şi este oferit fiecăruia să guste din el, astfel energia benefică a gazdei și mantrele gesturilor de preparare se imprimă în aroma ceaiului, se oferă celorlalți, realizându-se conexiunea spirituală între cei prezenți.
Se mai oferă dulciuri din fasole şi lapte bătut. Al doilea castron de ceai este mai slab, ceea ce indică finalul ceremoniei (ceremonialul putând dura până la 4 ore).
Ceremonia este un ritual metafizic/religios, centrat pe ceai, metoda Gongfu însemnând însă şi `îndemnare şi grijă` sau `să faci lucrurile bine`.
Se spune că ceaiul se odihneşte cât timp respiri de 4-5 ori, respiraţia e mişcarea sufletului, respirând reducem emoţiile şi putem găsi resurse noi şi soluţii; e timpul frunzelor de a transforma apa fiartă şi de a-i da gustul înţelegerii realităţii.
Totul e mic, delicat, in gongfu, serviciul e ceai, pensete, etc.
Poetul Lu Yu a explorat singur păduri şi munţi, a căutat izvoare cu apă dulce, colectând frunze de ceai sălbatic şi s-a delectat cu peisajele încântătoare, pentru a finaliza cartea ceaiului, în anul 760 î.Hr. El considera că apa minerală naturală şi ceaiul sălbatic sunt cea mai buna combinaţie pentru gustul perfect, menţionând faptul că această cultură a ceaiului nu ar trebui să se concentreze doar pe gust şi culoare, ci şi pe vasele în care este pus, pe mediul şi în sezonul în care este băut.
Ceremonialul ceaiului ne oferă unitate, respiraţia echilibrului în viaţă, rezistenţa în faţa obstacolelor, noţiunea umilinţei în faţa măreţiei cugetului, a egalităţii tuturor persoanelor, spălarea gurii de vorbe negative, descălţarea pentru a nu păşi încălţaţi pe sentimentele celorlalţi, înţelegem sau intuim contactul cu natura care se dezvăluie pentru a ne fi mentor şi vindecare…
Arta ceaiului este povestea noastră de zi cu zi, despre cum putem umili să fim uniţi, familie şi capabili să reevaluăm adversităţile vieţii…soluţiile au gustul propriu…şi plăcerea deosebită a împărtăşirii cu dumneavoastră, astăzi, aici în Casa Româno-Chineză.”, sunt cuvintele psihologului Ramona Pencea.