unnamed (1)

ARADUL VĂZUT DE REVISTA CASEI ROMÂNO-CHINEZE: UN POL DE INTERES ECONOMIC

„Casa prieteniei”, revista Casei Naționale Româno-Chineze a alocat în numărul din martie-aprilie o pagină întreagă Aradului și vizitei pe care a făcut-o în China președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, președintele filialei Arad a Casei Româno-Chineze, prof. univ. dr. Lizica Mihuț și directorul Direcției Comunicare și Strategii din cadrul Consiliului Județean Arad, Andrei Ando. „Este onorant pentru noi că revista Casa prieteniei a alocat Aradului o pagină întreagă. De altfel, vreau să profit de acest prilej pentru a mulțumi Excelenței Sale Xu Feihong, ambasadorul Chinei în România pentru sprijinul pe care ni l-a oferit de-a lungul timpului”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

În cadrul articolului apare o declarație a președintelui CJA, care vorbește despre vizita pe care a făcut-o în China, despre buna colaborare cu președintele CRC Arad, prof. univ. dr. Lizica Mihuț și despre planurile de viitor. „Vrem să facem din Arad un pol de interes să punem în valoare Zona Liberă, să profităm de faptul că la două ore de condus față de Arad, la Budapesta, există o importantă bază economică chinezească. Dorința mea, este ca în vestul României să fim principalul punct de interes al investitorilor chinezi”, susținea Cionca. De asemenea, autorul susține că Excelența Sa Xu Feihong a răspuns pozitiv propunerii de a organiza cluburi Pro China în orașele județului, președintele clubului urmând a fi primarul, care va desemna un președinte executiv.

glsa.ro