AMBASADORUL CHINEI SEMNEAZĂ PREFAŢA UNEI CĂRŢI LA ARAD, DE „DIALOGURI ROMÂNO-CHINEZE”

AMBASADORUL CHINEI SEMNEAZĂ PREFAŢA UNEI CĂRŢI LA ARAD, DE „DIALOGURI ROMÂNO-CHINEZE”

Casa Româno-Chineză din Arad a organizat ieri o conferință de presă pentru prezentarea celei mai recente apariții editoriale, un volum care va îngloba lucrările prezentate în cadrul conferinței „Cultură și civilizație chineză”, în toamna anului trecut. Prezentarea proiectului editorial a fost făcută de președintele Casei Româno-Chineze filiala Arad, prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

Un aspect important legat de această carte este faptul că Ambasadorul Republicii Populare Chineze la București, Excelența Sa Xu Feihong, a acceptat să scrie prefața, considerând cartea „un document valoros pentru studiul relațiilor dintre China și România”. Ambasadorul are aprecieri și pentru activitatea filialei arădene a Casei Româno-Chineze, care este una dintre cele mai active la nivel național. De asemenea, în mesajul său transmis la Arad a pus colaborarea româno-chineză și în contextul marii sărbători a Anului Centenar, care prilejuiește o strângere a relațiilor dintre cele două state.

Șeful secției politice a Ambasadei Republicii Populare Chineze la București, Zhang Zheng, prezent și el anul trecut la Arad, publică la rândul său aprecieri în volumul care va vedea lumina tiparului.

„Sperăm că prin acest al treilea volum al Casei Româno-Chineze să ajutăm dezvoltarea relațiilor româno-chineze, printr-o mai bună cunoaștere reciprocă”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Casei Româno-Chineze, filiala Arad.

vestic.ro