20171121_160638-800x445

„CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE CHINEZĂ. DIALOGURI ROMÂNO-CHINEZE”, UN SIMPOZION MENIT SĂ ÎNTĂREASCĂ RELAȚIILE ROMÂNO-CHINEZE

Aradul găzduiește, începând de ieri, cea de a III-a ediție a Simpozionului Internațional „Cultură și Civilizație Chineză. Dialoguri Româno-Chineze”. Prima parte a evenimentului menit să întărească rela­țiile româno chineze s-a desfășurat la sediul Casei Româno-Chineze, unde a avut loc o prezentare a bibliotecii, o prezentare a activității asociației și o întâlnire cu prietenii Chinei. Înspre seară, invitații au ajuns la Colegiul Național „Moise Nicoară”, pentru a viziona programul pregătit de elevii și profesorii de aici sub genericul „China, portret de suflet”.
În ceea ce privește simpozionul propriu-zis, acesta se desfășoară astăzi, începând cu ora 9, în Sala Ferdinand a Primăriei. Tor astăzi, începând cu ora 17, filiala arădeană a Casei Româno-Chineze, Complexul Muzeal Arad, în parteneriat cu FotoClub Pro Arad organizează expoziția de fotografie „China, un stat, două sisteme”, a cărei vernisaj va avea loc la Muzeul de Artă situat pe strada Gh. Popa de Teiuș, nr. 2-4. Cu această ocazie vor vorbi prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Filialei Arad a Casei Româno-Chineze, dr. Andrei Ando, directorul Direcției de Comunicare și Strategii din cadrul Consiliului Județean Arad și dr. Peter Hügel, managerul Complexului Muzeal Arad.

„Vă invităm să aruncăm o privire… jurnalistică asupra unor metropole chinezești, în cadrul expoziției «China, un stat, două sisteme», o ocazie bună să observăm detaliile vieții din Beijing, Xiamen, Fuzhou, puțin cunoscute la noi, dar metropole de nivel mondial” susține dr. Andrei Ando.

glsa.ro