Arhiva lunii octombrie 2017

CRC Arad a pregătit noi proiecte care să contribuie la dezvoltarea relațiilor dintre România și China

Filiala Arad a Casei Româno-Chineze pregătește proiecte noi care se ducă la întărirea relațiilor dintre România și China. Asta, în contextul în care, în ultimii ani, CRC Arad se poate lăuda cu o mulțime de realizări. Recent, prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele CRC Arad, a fost primită de către E.S. Xu Feihong, ambasadorul Chinei la București, ceea ce reprezintă, o dată în plus, dovada aprecierii de care se bucură filiala arădeană.
În condițiile în care CRC nu face politică, prof. univ. dr. Lizica Mihuț
susține că   speră ca asociația să beneficieze în continuare atât de sprijinul politicienilor de stânga, cât și a celor de dreapta. „Vreau să precizez încă o dată că CRC nu face politică, drept pentru care îi rugăm să ne sprijine, atât pe politicienii de stânga, cât și pe cei de dreapta, pentru că vrem să promovăm România în relația cu China, una dintre marile puteri ale lumii. Mai trebuie spus că și în continuare vom avea doi consilieri, pe domnii Ioan Matiuț și Lajos Notaroș și că vom continua colaborarea cu Asociația Con Brio, condusă de doamna Ana Maria Dragoș, în calitate de președinte, asociație din care mai fac parteTabita Alexa, manager la Marem, Ramona Pencea, președintele Patronatului Psihologilor cu Drept de Liberă Practică din Zona de Vest, și dr. Liliana Bran, directorul Școlii Postliceale Sanitare”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.
În continuare, Ana Maria Dragoș a ținut să menționeze că asociația pe care o reprezintă a început încă din luna iunie să pregătească cea de a III-a ediție a simpozionului dedicat dialogurilor româno-chineze, simpozion care, începând cu această ediție își va lărgi paleta, pe lângă dialogurile culturale urmând să cuprindă și teme economice, sociale și educative. „Începând de anul acesta simpozionul se va numi «Dialoguri Româno-Chineze», pentru că dorim să deschidem paleta dialogurilor. Manifestarea va fi finanțată de către CLM prin Centrul Municipal de Cultură, proiectul de hotărâre aferent fiind votat în unanimitate de consilierii municipali, drept pentru care țin să le mulțumesc”, a mai spus președintele CRC Arad.
Propunere pentru primarii orașelor din județ
Conducerea CRC Arad vine și cu o propunere interesantă pentru primarii orașelor importante din județ. Aceasta constă în organizarea unui Club Pro China, care să vină cu propuneri de colaborare cu China venite din partea comunităților locale. „Vrem să le propunem primarilor orașelor importante din județ să organizeze activități care să se încadreze într-un club Pro China, primarul urmând să fie președintele onorific al clubului. Așteptăm primarii să vină cu propuneri, pentru că vrem să deschidem o nouă poartă de colaborare româno-chineză și la nivelul orașelor”, a continuat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.
Mai trebuie spus că Editura Casa Româno-Chineză a devenit membră a Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România care va fi prezentă la Târgul de Carte Gaudeamus, editura arădeană intenționând să participe la târg la standul asociației. „Ne mai propunem să realizăm o expoziție cu tema «China astăzi», vom susține în continuare Openul de Sah care este organizat la Arad și care anul acesta a avut peste 600 de participanți și intenționăm să realiyăm proiecții de film urmate de dezbateri”, a încheiat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

sursa: glsa.ro

Activitate bogată la Casa Româno – Chineză din Arad

Prof. dr. Lizica Mihuț, președintele Casei Româno – Chineze din Arad, a prezentat într-o conferință de presă programul filialei pe care o conduce, care vizează dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări, precum și promovarea României și, cu precădere, a județului Arad în China.

La conferința de presă au luat parte și colaboratoarele sale apropiate de la Asociația Con Brio: Ana Maria Dragoș, președinte, Ramona Pencea, președintele Patronatului Psihologilor cu Drept de Liberă Practică din Zona de Vest, dr. Liliana Bran, directorul Școlii Postliceale Sanitare, și Tabita Alexa, managerul restaurantului Marem.

Încă din startul conferinței, prof. dr. Lizica Mihuț a reiterat faptul că la Casa Româno –Chineză nu se face politică, exprimându-și speranța că aceasta va beneficia în continuare de sprijinul administrației locale.

„Casa Româno – Chineză nu face politică, drept pentru care îi rugăm să ne sprijine, atât pe politicienii de stânga, cât și pe cei de dreapta, pentru că vrem să promovăm România în relația cu China, una dintre marile puteri ale lumii”, a subliniat prof. dr. Lizica Mihuț.

Președintele Casei a ținut să remarce faptul că va colabora în continuare cu Asociația Con Brio și că și-a păstrat cei doi consilieri, pe Ioan Matiuț și Lajos Notaros. A răspuns pozitiv acestei colaborări Ana Maria Dragoș, președintele Asociației Con Brio, care s-a implicat deja în pregătirea celei de a III-a ediții a simpozionului de dialogurilor româno-chineze. De remarcat, că începând din această ediție, simpozionul nu va mai aborda doar teme culturale, ci și economice, sociale și educative. „Simpozionul se va numi «Dialoguri Româno-Chineze», pentru că dorim să deschidem paleta și în domeniile economic, social și educativ”, a spus prof. dr. Lizica Mihuț. Simpozionul va fi finanțată de Consiliul Local Municipal, prin Centrul Municipal de Cultură și la acesta vor lua parte distinși oaspeți din cadrul Ambasadei Chinei la București.

Trebuie spus că începând din această toamnă activitatea filialei arădene a Casei Româno Chineze se adresează și orașelor din județul Arad. Astfel, prof. dr. Lizica Mihuț, le-a adresat o invitație publică primarilor de a organiza cluburi „Pro China”, în cadrul cărora să vină cu propuneri de colaborare cu parteneri din China.

O altă activitate a Casei Româno-Chineză vizează participarea, și în acest an, la târgul de carte „Gaudeamus” de la București, prin intermediul Editurii Casei, care a devenit membră a Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România. De asemenea, casa Româno Chineză va organiza cel puțin o expoziție, dintre care una cu tema „China astăzi”, și va continua să se implice în susținerea open-ului de șah de la Arad. Nu în ultimul rând, la sediul filialei vor avea loc proiecții de film, urmate de dezbateri în cadrul cărora, desigur, participanții vor putea degusta un ceai tradițional chinezesc.

Iată deci o activitate pe cât de bogată pe atât de diversificată la Casa Româno – Chineză din Arad.

sursa: newsar.ro

 

Relațiile ROMÂNO-CHINEZE se întăresc la Arad

Sosită recent de la București, unde a luat parte la festivitatea prilejuită de Ziua Republicii Populare Chineze, prof. dr. Lizica Mihuț a prezentat luni, 2 octombrie, programul Casei Româno-Chineze pe care o conduce, în 10 puncte distincte, dar toate având ca legătură dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări.

Ținând să repete ceea ce a mai ținut să se puncteze la toate conferințele din ultima vreme, anume că la Casa Româno-Chineză din Arad nu se face nici un fel de politică, dr. Lizica Mihuț speră, totuși, ca asociația să beneficieze în continuare atât de sprijinul politicienilor de stânga, cât și a celor de dreapta – indiferent că se află sau nu la guvernarea țării sau în administrația județului / municipiului. „Vreau să precizez încă o dată că CRC nu face politică, drept pentru care îi rugăm să ne sprijine, atât pe politicienii de stânga, cât și pe cei de dreapta, pentru că vrem să promovăm România în relația cu China, una dintre marile puteri ale lumii. Mai trebuie spus că și în continuare vom avea doi consilieri, pe domnii Ioan Matiuț și Lajos Notaroș și că vom continua colaborarea cu Asociația Con Brio, condusă de doamna Ana Maria Dragoș, în calitate de președinte, asociație din care mai fac parte doamnele Tabita Alexa, manager la Marem, Ramona Pencea, președintele Patronatului Psihologilor cu Drept de Liberă Practică din Zona de Vest, și dr. Liliana Bran, directorul Școlii Postliceale Sanitare”, a declarat președinta Casei Româno-Chineze.

Ana Maria Dragoș a ținut să menționeze că asociația pe care o reprezintă a început încă din luna iunie să pregătească cea de a III-a ediție a simpozionului dedicat dialogurilor româno-chineze, simpozion care, începând cu această ediție își va lărgi paleta, pe lângă dialogurile culturale urmând să cuprindă și teme economice, sociale și educative. Începând de anul acesta simpozionul se va numi «Dialoguri Româno-Chineze», pentru că dorim să deschidem paleta dialogurilor. Manifestarea va fi finanțată de către CLM prin Centrul Municipal de Cultură, proiectul de hotărâre aferent fiind votat în unanimitate de consilierii municipali, drept pentru care țin să le mulțumesc”, a mai spus Lizica Mihuț.

Conducerea CRC Arad vine și cu o propunere interesantă pentru primarii orașelor importante din județ:  organizarea unui Club Pro China, care să vină cu propuneri de colaborare cu marea putere mondială. „Vrem să le propunem primarilor orașelor importante din județ să organizeze activități care să se încadreze într-un club Pro China, primarul urmând să fie președintele onorific al clubului. Așteptăm primarii să vină cu propuneri, pentru că vrem să deschidem o nouă poartă de colaborare româno-chineză și la nivelul orașelor.”

Editura Casa Româno-Chineză a devenit membră a Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România care va fi prezentă și în acest an la Târgul de Carte Gaudeamus. „Ne mai propunem să realizăm o expoziție cu tema «China astăzi», vom susține în continuare Openul de Sah care este organizat la Arad și care anul acesta a avut peste 600 de participanți și intenționăm să realiyăm proiecții de film urmate de dezbateri.”

La a doua ediție a Simpozionului anual, Dialogurile româno-chineze nu vor mai fi doar culturale, ci vor avea un mai apăsat caracter practic, economic – am mai bifat cu acest prilej. De asemenea, presa prezentă la conferință a fost rugată să consemneze că și în 2018, Casa Româno-Chineză va susținue substanțial OPEN-ul de șah și că la Sediul de pe Bulevardul Revoluției se vor continua proiecțiile de filme documentare și artistice despre China.

sursa: criticarad.ro

Cluburi Pro China în oraşele din judeţ

Casa Româno-Chineză, filiala Arad, are un plan: împreună cu primarii oraşelor din judeţ, să deschidă Cluburi Pro China.

Lizica Mihuţ, preşedintele Casei Româno-Chineze, filiala Arad, are conturate planuri mari. Iar acestea îşi au rădăcinile în primirea specială de care s-a bucurat cu ocazia manifestărilor prilejuite de Ziua Chinei, eveniment marcat cum se cuvine săptămâna trecută de Ambasada Republicii Populare Chineze în România

Iar unul dintre planurile pe care Lizica Mihuţ le-a destăinuit cu ocazia conferinţei de presă organizate luni, în elegantul sediul al Casei Româno-Chineze din Arad, a fost legat de intenţia de a-i convinge pe primarii oraşelor din judeţ să deschidă câte un Club Pro-China, în care chiar edilii să devină preşedinţi onorifici.

Preşedintele Casei Româno-Chineze crede că motive suficiente pentru a deschide astfel de cluburi sunt, în condiţiile în care China este unul dintre cei mai mari investitori ai lumii, cu  milioane de euro investite în ţări aflate în vecinătatea României, iar beneficiile pentru localităţile cu astfel de cluburi nu s-ar lăsa aşteptate. Lizica Mihuţ nu crede că lucrurile trebuie grăbite în această privinţă, dar este convinsă de faptul că astfel de Cluburi Pro China se vor deschide eşalonat şi că la prima deschidere, pe care şi-o imaginează cândva prin primăvara lui 2018, va fi prezent şi Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România.

Mai multe activităţi

„Dorim să le propunem primarilor din judeţ să organizeze activităţi şi evenimente care să intre sub umbrela aşa numitului Club Pro China, cluburi care să aibă un preşedinte onorific, ce credem noi că s-ar potrivi cu persoana primarului. Aşteptăm edilii de oraşe să vină cu propuneri de activităţi, pentru că sigur sunt multe şi interesante lucruri de făcut în oraşele din judeţ”, a punctat Lizica Mihuţ.

În cadrul conferinţei de presă, președinta filialei arădene a trecut în revistă şi primirea de care a avut parte la Ambasadă, cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Chinei, a amintit de simpozionul pe tema dialogurilor româno-chineze, ediţia a treia, ce va avea loc la Arad în noiembrie, a mai precizat o dată, cu tărie, că aceeaşi Casă Româno-Chineză nu face politică, ci doar aşteaptă susţinere atât de la dreapta eşicherului politic, cât şi de la stânga, a vorbit de cei doi consilieri ai Casei – Ioan Matiuţ şi Lajos Notaros, de sprijinul de necontestat de care beneficiază din partea Asociaţiei Con Brio, ale cărei reprezentante au fost prezente la conferinţa de presă, în frunte cu preşedintele Ana-Maria Dragoş, de editură, viitoare expoziţii şi proiecţii de film şi nu numai.

Alte planuri

Despre toate planurile de viitor ale Casei Româno-Chineze, filiala Arad, în detaliu, în alte materiale de presă.

sursa: aradon.ro / Jurnalul Aradean, 2 octombrie