Apreciem dintru început includerea în repertoriul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” a piesei lui Dmitri Bogoslavski, Iubirea la oameni, autorul fiind nu numai un tânăr dramaturg, (născut în anul 1985), dar și regizor și actor, o personalitate complexă, apreciată în patria sa, Belarus, dar nu numai.
Este interesant chiar titlul piesei, și anume „iubirea la oameni” și nu „iubirea de oameni”, aceasta din urmă putând fi urmărită într-o amplă bibliografie teologică, pentru că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe unicul Său fiu” să moară și să învie apoi, spre iertarea păcatelor umanității.
Așadar, iubirea la oameni, din varii perspective, iubire ce poate însemna dramă și crimă chiar, dar și superba dragoste maternă, dublată de o dăruire până la sacrificiu a soției pentru bărbatul ei, pentru că, așa precum spunea Lidia Fiodorovna, „…omului numai o singură iubire îi e dată. Pe toată viața. Numai una. Așa zicea bunica mea și mama mea.”, idee accentuată de autor prin reluarea ei de către un alt personaj (Serghei): „Iubirea adevărată îi este dată omului o singură dată în viață”.
Așadar, iubirea la oameni înseamnă patimă până la crimă, viciu, violență, dar și afecțiune sinceră ce presupune devotament, imense renunțări și chiar asumarea unui destin limită. Textul este dificil în sine prin problematica abordată dar și pentru că este alcătuit din 21 de „tablouri”, fiecare dintre acestea având numele unui personaj care devine emblematic pentru respectiva secvență. Nu întâmplător, autorul conferă personajelor un număr inegal de secvențe (Kolia – patru; Liuska – șase; Serghei – patru; Ivan, Nastia, Ciubasov – câte două fiecare; Valiunic – una singură), ci pentru a ne călăuzi în întortocheatele cărările „iubirii la oameni”.
Având în vedere abordarea secvențială a subiectului de către Dmitri Bogoslavski, regizorul avea o specială misie, și anume de a găsi un liant unificator, de a-și proba inventivitatea și forța creatoare, or regizorul VLAD MASSACI a preferat să urmeze textul, gândind cu profesionalism un spectacol corect, din acest punct de vedere, dar frustrându-l de o necesară emoție. Oricât ne-am dori să părem, uneori, cinici sau să mergem pe trendul de azi al spectacologiei, nu trebuie să uităm că teatrul va fi etern și pentru că înseamnă vibrație interioară, o atingere fină a coardei sensibile a fiecăruia dintre noi, ca spectatori sau ca cititori fideli, dar rari, ai textelor dramatice.
VLAD MASSACI și-a propus, precum însuși mărturisește, să înfățișeze „fărâme de viață” dar, din punctul nostru de vedere, este mult prea puțin, deoarece impresia este că ne aflăm în fața unui film căruia îi lipsește chiar regizorul, în stare să construiască din interior spectacolul și să-l însuflețească prin forța sa artistică, altminteri totul este sec iar dramatismul pare simulat.
Se știe că VLAD MASSACI este un regizor care îi lasă pe actori să-și interpreteze rolurile, fără să-i preseze să meargă într-o direcție sau alta, așa că spectacolul este alcătuit din tablouri „desenate” în chei artistice diferite și, pe deasupra, multă violență și neavenite stridențe.
Șase din cele 11 personaje ale piesei sunt apelate cu diminutive spre a sugera, credem, sentimentul de intimitate, de o anumită legătură afectivă dincolo de aparențe. Kolia (Kolian, Kolerca, Kolka), în interpretarea lui ZOLTAN LOVAS domină scena, nu doar prin înălțime, fiind mai înalt decât toți ceilalți, ci prin faptul că reușește să confere personajului o construcție artistică elaborată cu talent și subtilitate, izbutind să creeze un personaj straniu, omniprezent. CARMEN VLAGA BOGDAN realizează unul dintre cele mai bune roluri din ultimii ani, fiind Liuska (Liusia, Lius`, Linska), soția care trăiește drama eșecului în iubire și în familie, actrița reușind să întruchipeze un personaj complex, tulburător ca destin și situație limită. Actorul ANDREI ELEK a avut șansa de a primi un rol dificil, acela al polițistului Serghei (Seriojka, Serioj`, Serioga, Seriojenka), ce impunea o abordare riguroasă și nuanțată, cu o puternică trăire interioară, or, întruchiparea propusă de actor este, din punctul nostru de vedere, exterioară și de aceea puțin credibilă, în ciuda strădaniilor sale evidente de a conferi greutate personajului său. În roluri de compoziție OLTEA BLAGA (Olga Borisovna) și LILIANA BALICA (Lidia Fiodorovna) sunt mame, una a Liuskăi și cealaltă a lui Serghei, actrițe cu har, care și-au elaborat rolurile cu credință și dăruire, dar pe care le dorim interpretând partituri artistice de anvergură.
Actorii ALEX MĂRGINENANU (Ivan), CECILIA DONAT LUCANU (Nastia), MARIANA TOFAN (Mașka), ROBERT PAVICSITS (Ciubasov), ROXANA SABĂU (Olga) evoluează cu sinceritate și adevăr în rolurile lor, mai puțin în unele scene devenite supărătoare prin stridențe și atitudini fără acoperire în text.
Nu în ultimul rând, menționăm scenografia și light design-ul semnate de ANDU DUMITRESCU. Proiecțiile video sunt nelipsite și în acest spectacol, înscriindu-se în trendul cvasigeneral al spectacologiei actuale.