Ediția a XXI-a Festivalului de teatru clasic s-a încheiat în urmă cu câteva zile, dar ecourile sale nu se vor stinge prea curând. Cu siguranță, este extraordinar că acest festival continuă. Poate puțini au fost cei care, credeau în ideea de continuitate. Trebuie să recunoaştem că noi, românii, suntem întotdeauna entuziaşti la început, dar treptat, admirabilele intenții se subțiază şi, adesea, renunțăm cu seninătate la proiecte ce păreau a se materializa pe termen lung. Apreciez faptul că acest festival a devenit o tradiție şi chiar un brand pentru un Arad angajat într-un proiect de anvergură şi anume, candidatura la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021. Meritul este cel al Consiliului Local Municipal, care finanțează acest festival, demonstrând că „dreapta” poate să fie alături de „stânga” şi „stânga” poate coexista cu „dreapta” spre a susține această prețioasă idee de a aduce la Arad, spectacole ale Teatrului din România şi din Ungaria, în stare să demonstreze că avea dreptate „divinul critic” (l-am numit pe George Călinescu), când susținea, cu argumente, desigur, că „a fi clasic înseamnă a crea durabil şi esențial”.

İncercānd o sinteză a Ediției a XXI-a a Festivalului, subliniem că acesta, prin abordări scenice insolite sau chiar prin eşuări în plan teatrologic , au adus pe scena arădeană:

1. a) mari dramaturgi ai literaturii universale: Shakespeare (Mult zgomot pentru nimic), Molière (Vicleniile lui Scapino), Cehov (Platonov), Ibsen (Rața sălbatică);
2. b) spectacole actuale, cele mai multe au avut premiera în acest an (10 din 13 spectacole!). Doar un singur spectacol se joacă cu succes din anul 1993, iar două din anul 2014!
3. c) o diversitate teatrologică: piese de teatru în „cheie” clasică sau modernă; monolog dramatic; un excepțional recital; teatru coregrafic; musical;
4. d) importanți regizori: Alexandru Dabija (Astă seară: Lola Blau); Gigi Căciuleanu (Vivaldi şi anotimpurile); Dragoş Galgoţiu (Casanova); Alexander Hausvater (Mult zgomot pentru nimic); Kokan Mladenović (Opera cerşetorilor);
5. e) actori de excepție, unii deja consacrați sau alții care „bat” la porțile consacrării, astfel i-am urmărit pe scena arădeană pe Ion Caramitru, Victor Rebenciuc, Maia Morgenstern, Dorina Lazăr, Cristian Iacob, dar şi unii din admirabilii actori ai Teatrelor din Târgu Mureş, din Oradea şi din Piatra Neamț;
6. f) Teatrul Național din Pécs (oraş înfrățit cu Aradul şi Capitală Culturală Europeană în urmă cu câțiva ani) şi Teatrul „Csiky Gergely” din Kaposvar, cu piesa Beznă de mină de Székely Csaba, în regia lui Bérczes László;
7. g) adaptări ale unor texte binecunoscute (20 de ani în Siberia, de Anita Nandriş-Culda, adaptarea, regia şi scenografia Sorin Misirianțu); Casanova, după Memoriile lui J. Casanova de Seingalt, scenariul, regia, decorul, coloana sonoră: Dragoş Galgoțiu sau Opera cerşetorilor după textul omonim al lui John Gay, regia Kokan Mladenović.

Teatrul arădean are meritul de a fi deschis a XXI-a ediție a Festivalului de Teatru Clasic cu Shakespeare şi nici nu se putea gândi o mai bună opțiune, ca profesiune de credință afirmată în mod programatic. Este important şi riscant în acelaşi timp, să-ți propui a reprezenta scenic oricare din piesele marelui Will. Este de fapt a treia premieră a Teatrului arădean, în această stagiune, fapt cu atât mai  remarcabil cu cât a reuşit să-l convingă pe Alexander Hausvater să semneze regia piesei Mult zgomot pentru nimic. Regizorul se află la a patra colaborare cu Teatrul arădean după Gheață şi orhidee de Robert MCDonald (2003), „Amoc” de Stefan Zweig (2008) şi ” Orchestra Titanic” de Hristo Boytchev (2011).

De această dată, Alexander Hausvater propune o lectură scenică superficială, lipsită de substanță şi coerență. Ne aflăm, de fapt, la o lectură scenică a unui text de Shakespeare, fără Shakespeare!!!. Oricât s-ar părea de ciudat nu regăsim şi nici măcar nu auzim, în spectacol, textul marelui dramaturg ci asistăm la o abordare superficială, vulgară, zgomotoasă la propriu şi nu în subtext, cu îngroşări supărătoare , cu un „desen” care nu le uneşte într-un „tot” profund articulat ci le „aruncă” într-un joc gratuit şi neinspirat în plan regizoral.

Cea ce m-a impresionat în spectacol a fost interpretarea celor mai mulți dintre actori, care continuau să creadă sau poate mimau foarte bine, într-un „story” teatrologic, urmând cu obstinație „indicațiile” regizorului Ovidiu Ghiniță, un actor special, cu mare deschidere intelectuală, se amuza, cred, de propriile-i „nebunii” histrionice, ca dealtfel, şi Dorina Darie, admirabilă în câteva scene din spectacol, demonstrând a fi ceea ce ştiam de mulți ani şi anume că este o actriţă cu vocație şi nu construită artificial. Am reținut, de asemenea, pe Bogdan Costea (John), Zoltan Lovas (Benedick), Sorin Calotă (Conrad), Oltea Blaga (Dogberry), Mariana Tofan (Antonia). Este regretabil că o actriță, precum Angela Petrean-Varjasi nu a fost distribuită într-un rol pe măsura talentului său bine ştiut. Beatrice nu numai că nu a convins în interpretarea lui Carmen Vlaga Bogdan, dar a avut stângăcii pe care nu le-am identificat în alte spectacole, probabil vina fiind şi a regizorului care a distribuit-o în mod eronat. Actrița are forță scenică şi aplomb, dar în tandem cu Zoltan Lovas (ea,scundă; el,înalt; )păreau un cuplu umoristic şi nu unul de amorezi. Nici Andrei Elek (Claudio), Ionel Bulbuc (Borachio) , Cecilia Lucanu Donat (Hero), Roxana Sabău Nica (Ursula) nu au convins ci dimpotrivă.

În concluzie, un spectacol zgomotos, lipsit de originalitate, cu dese „căderi” în derizoriu, un spectacol în care l-am auzit nepermis de puțin pe Shakespeare, dar care rămâne o posbilă viitoare provocare pentru Alexander Hausvater, un regizor important, în care continuăm să credem, în ciuda acestui eşec evident.

În rest, să auzim numai de bine! Lizica Mihuț