Aradul va fi angrenat într-un „dialog româno-chinez”

Știri Arad: Între 25 și 27 noiembrie, orașul nostru va fi propulsat în fascinanta cultură a Chinei, prin intermediul unui proiect organizat de Casa Româno-Chineză, filiala Arad, cu sprijinul CLM și CMCA.

Este vorba de proiectul „Cultura și civilizația chineză / Simpozion internațional – Dialoguri româno-chineze”, care va avea o arie foarte vastă de abordare a culturii chineze, invitând arădenii să descopere totul despre această civilizație captivante.

Prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele filialei Casei Româno-Chineze Arad, a prezentat structura simpozionului, spunând că acesta va conține prelegeri ale unor intelectuali arădeni (precum Gheorghe Schwartz, Lajos Notaros sau Adrian Bucur), o proiecție de film despre civiliația Miao (prezentată de Andrei Ando), un moment poetic prin intermediul volumului de poezii „Toate acestea” de Ioan Mateuț, care este în plan să fie tradus ulterior și în chineză, vizitarea bibliotecii Casei Româno-Chineze, ce conține cărți și albume donate de către Ambasada Chineză și, nu în ultimul rând, profesoara Wang Yihua va lansa o reală provocare lingvistică arădenilor: învățarea limbii chineze (oferind cursuri gratuite).

Sursa: specialarad