Despre proiecte. Și despre MIHAELA IACOB

Se vorbeşte adesea despre proiecte și foarte mulţi cred că accesarea lor este simplă iar managerierea acestora ține doar de o anume inerție administrativă. Iar cei foarte mulți care nu au ajuns in nici o împrejurare să atingă măcar  un proiect, spun, precum “vulpea care nu ajunge la struguri”, că proiectele reprezintă o “chestiune” marginală.

          Sunt printre cei – nu ştiu dacă mulți sau puțini – care au înțeles că în Universitatea „Aurel Vlaicu” nu avem dascăli cu o pregătire sine-qua-non in accesarea fondurilor europene sau chiar a unor proiecte guvernamentale de anvergură și din această pricină am invitat specialiști in acest sens, care, în prezent, sunt cadre didactice ale acestei instituții de învățământ superior. Dar la performanțele lor mă voi referi cu un alt prilej. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că la Universitatea „Aurel Vlaicu” s-a creat un interes deosebit pentru accesarea proiectelor europene și a unor mari proiecte naționale. Desigur, nu mă refer la  proiecte ce ne-au fost atribuite din varii pricini și care au avut apoi coordonatori numiți, recunosc, în mod subiectiv. Am in vedere, ca exemplificare proiecte derulate la Facultatea de Științe Economice, unde, coordonatoarea a două proiecte (spre marea mea surprindere,  s-a dovedit a fi autoarea unui plagiat precizat de Comisia Națională de Etica în Raportul final nr. 945 și semnează cărți și articole elaborate de colegi din alte domenii decât cele ce țin de propriile-i preocupări științifice,  aşa încât „contribuţia-i” personală este în cel mai fericit caz, una minimă ) mă făcea să cred că lucrează enorm și eu neavând timp pentru o documentare riguroasă, chiar eram convinsă de acest fapt – dar, in fond, nu făcea aproape nimic, beneficiind, însă, de șansa de a avea colegi foarte buni, harnici și dăruiți până la epuizare, care lucrau zi și noapte pentru raportări de mii de pagini. ( 9000 de pagini la trei luni! ) Nu pot, în acest context, să nu aduc un elogiu regretatei noastre colege MIHAELA IACOB, despre care am aflat doar după „stingerea ei mult prea devreme și atât de nedreaptă, că lucra nopți întregi împreună cu câțiva colegi pentru îndeplinirea sarcinilor din proiect. Nu mi-a spus nimeni niciodată cât de implicată a fost regretata MIHAELA IACOB în proiecte și cât de mult a muncit, chiar până la epuizare pentru împlinirea obiectivelor impuse de acestea. De ce o evoc acum pe MIHAELA IACOB?

Pentru că am cunoscut-o extrem de puțin. Am aflat atât de multe lucruri frumoase despre ea, când nu mai era printre noi! Este o pierdere enormă, ireparabilă, pentru familie dar si pentru Universitate. Pentru mine si nu numai pentru mine, era un om demn, care nu era dispus „să ducă tava nimanui”. Era –ce păcat că o evoc la timpul trecut – un om, in primul rând. Un om cu majusculă.

          Recunosc  că, fiind angrenată în atâtea obligații administrative și de construcție instituțională, nu am avut timpul necesar să mă apropii mai mult de oameni. Astfel, uneori, dar foarte rar, nonvalori au fost apreciate de mine ca valori sau leneși guralivi au fost etichetați drept harnici cu potențial de lideri. Nu avem timpul necesar să ne cunoaștem bine și ca urmare a acestui fapt, este regretabil că nu emitem intodeauna judecăţi de valoare autentice. Privind în urmă, înțeleg ce puțini oameni sunt precum MIHAELA IACOB. În stare să spună NU în față, fără echivoc. În stare să muncească până la sacrificiu și să nu-i arate cu degetul pe cei din preajma ei care nu munceau. În stare să se dăruiască, fără rezerve, ideii de FAMILIE. Pe de o parte, o  FAMILIE frumoasă cu un băiat care va trebui să fie mândru de admirabila sa mamă și un soț care a ştiut și ştie, cu adevărat, să o aprecieze. Pe de altă parte, o a doua FAMILE –Universitatea „Aurel Vlaicu” – care sunt sigură îi va păstra întotdeauna vie amintirea. De aceea, propun ca cea mai mare dintre sălile Facultăţii de Ştiinţe Economice să-i poarte numele. Un  nume pe care nu trebuie să-l uitam nicicând: MIHAELA IACOB!!!

În rest, să auzim numai de bine! Lizica Mihuț